Gravitatea incidentă

"Siguranţă de sine, putere în glas, fără tremurici de degete, fără să muşc buză-mi inferioară, privesc cu dispreţ în neant-la tine-. Sunt doar eu şi tot ce-i rău în lume, tot ce e mai greşit şi neplăcut, tot ce urăşti sau tot ce sfidează normalitatea. Văd frica din ochii tăi, dar nu e o frică normală, te uiţi la mine şi taci. Te uiţi şi văd cum te întrebi: Ce se întâmplă? Dar nu mai vreau să răspund tot eu de tot ce gândeşti, nu mai vreau să mă gândesc eu la ce vrei tu să spui şi să-mi spun mie ce încerci tu. Nu încerci, te-ai obişnuit să mă vezi chinuindu-mă încercând."
Sunt inocentă, jur.
"Nu e vorba doar de mine-n harababura asta. Ce naiba încerci să domini dacă domini deja de la natură?"
Nu domin nimic....
"Absolut nimic."
De ce încerci să sfidezi gravitaţia?
"Pentru că ţine de mine, de natura umană, să explorăm necunoscutul,pentru că am ajuns pe lună şi spaţiul e al nostru, iar gravitaţia? Gravitaţia nu e nimic. E o lege stupidă ce mi-e dată spre a fi respectată, iar eu vreu să mă opun, fiindcă îmi e impusă. Fiindcă eu vreau să zbor!Ţin să cred că pot s-o încalc, arătând că sunt în stare să întrec aşteptările celorlalţi în priviinţa mea.Fiindcă ea mă sfidează pe mine şi crede că poate, ţinându-mă captiv aici, pe pământ. Pentru că se simte îndreptăţită să ne tragă fiecare de centimetru de piele în jos, când de fapt nu-i!Pentru diplomaţia stabilităţii, exact ca un trunchi de copac, dominaţie. M-am cam plictisit de contactul ăsta direct cu pământul şi nici jos nu-mi place să stau. Fiindcă vreau să ajung la ea şi să fiu mai liber ca vântul, să fac în ciudă regulilor.
Să ştii totuşi că nu e mereu aşa... Adică câteodată simt să o las pe ea să facă regulile fiindcă aşa a fost dat din legile naturii să fie gravitaţia cea care să ne tragă-n jos, iar în momentul în care deja exagerează încep să spun tot ce cred şi simt."
E mult mai simplu de atât...Măcar o vezi necesară?
"Depinde de cum o vezi tu."
Păi zi-mi tu, să am după ce să mă ghidez. Să nu crezi că te sfidez.