visăreasa

Vai, nu! Am uitat iarăşi să-ţi spun cât de mult... Îmi place să apun. Sunt un fel de soare în perspectiva ta, nu? Dar dacă soarele din dimensiunea ta, ar înceta brusc, fără să-ţi dai seama, să mai răsară. De ce? Pentru că îl doreşti doar când nu îl poţi avea. Sunt zile şi zile. Momente în care el e pe cer şi eşti mulţumit că e acolo, dar mai sunt şi momentele alea când el te vrea atât de mult, iar tu pur şi simplu îl refuzi. Mai sunt şi zilele alea îngrozitor de triste, de ploioase , atunci îl vrei! Îl ai pentru mult timp în colo şi nu-l mai vrei. De ce-ar fi vina soarelui că tu nu poţi să îl iubeşti cum te iubeşte el? De ce ar fi vina lui că tu eşti om? Soarele e un fel de Zeu, el nu greşeşte. Gândeşte-te doar, de ce soarele te iubeşte pe tine şi nu pe pomul de lângă tine, care e la fel de viu. Gândeşte-te! Nu ştii? Nici eu. Soarele spunea mereu că omul e ca pomul... Şi soarele? Ca omul. Deci dacă eu sunt soare, tu eşti om. Daca tu eşti soare, eu sunt pom.

Simt cum prin palmele-mi fierbinţi se scurg,               Lacrimi mici de clipe,                  Zgribulite. Prin fiecare şuviţă-mi de păr trece o adiere calmă,               Ce-mi gâdilă gâtul,                Mai ceva decât...                   Sărutul? Îmi muşc degetul mic de parcă aş fi o fiară,              Invincibilă,capabilă,              De nimic. Creez o diversiune şi fug într-o altă dimensiune,             Unde nu doar eu-s nimic.               Unde cerul are 3,                    Culori.         Nimic,Nimic,Nimic.

Pe umeri-mi port oraşe pline, Locuite chiar de oameni mici, Ce reprezintă problemele cele mai mari ale purtătorului, De frici. Oamenii sunt agitaţi pe ai săi umeri, Câteodată şi bătăi de cap îi dau. Dar omul ce să facă? Stă cu capul său, Pe umeri-i încărcaţi. Privirea-i plină de nimicuri, De adâncituri dureroase. Însă omul nostru, le duce pe toate. Gândul îi zboară dintr-o parte-n alta, Şi sufletul-i plin de ace.

Mă simt ca o pisică, Sălbatică, Ce-aleargă în tine. Îmi zici cuvinte mari, Ce concurează ,în ale drăgălăşeniei cu propira-mi, Sălbăticie. Mă gudur pe lângă al tău suflet, Şi te înmoi, Iar când simt asta mă retrag uşor şi te las , În propria-ţi durere. Simt cum încerci să ma atragi înapoi. Nu-mi place chestia asta... Aşa că aştept să: Aproape renunţi. Să vin şi să mă gudur iar pe lângă tine.