visăreasa

Te-am văzut fiind oricine, Te-am văzut părând orice, Te-am văzut plimbând un câine. Te-am văzut ungând pe pâine, Te-am văzut. Te-am văzut dulce-amărui, Te-am văzut bătând un cui, Te-am văzut şi trist în pat, Te-am văzut şi încordat. Te-am simţit un pic schimbat, Te-am simţit uitat, Te-am simţit îndurerat, Te-am simţit, Te-am uitat în tren şi am fugit, Te-am uitat pe tine cel iubit, Te-am uitat acasă joi, Te-am pierdut în muşuroi, Te-am uitat. Te-am pierdut acum, aici, Ne-am pierdut precum furnici... Ne-am fi dus un pic în drum! Ne-am fi dus... Da-i plin de fum! Nu te văd... Ce s-a-ntâmplat? Oare fumul te-a schimbat? Oare eu mai sunt aici? Te-am văzut!

Ce fel de om lasă în suferinţă devastatoare, tristeţe şi neştiinţă, un alt om? Mă plimb de una singură în cimitirul visător şi vioi colorat al imaginaţiei mele idioate. Aş fi preferat un pahar cu apă rece şi o felie de lămâie nu o imagine distrusă a întâmplărilor petrecute. Jocurile de culori îmi pregătesc feste neinteresante şi plictisitoare. Câteodată făcandu-mi o imagine proastă asupra vieţii, a frumuseţii, perfecţiunii, grandiosului şi a excepţionalului. Mă gândeam, uşor distrasă, la cum viaţa nu poate avea diminutiv e ca şi cum ai spune despe un mugure că e tânăr, e clar că e, e un mugure. Aţipisem la un moment dat şi aveam vaga impresie că dormisem o veşnicie, trecuseră dor vreo 10 minute. Dar dacă de fapt dormisem o veşnicie, iar timpul a stat în loc doar pentru mine? “ De ce mă aştepţi?” L-am întrebat suspicioasă şi el parcă îmi zâmbi, deşi simţeam că nu era prezent acolo. Un nor mi se aşeză pe cap, şi simt cum timpul a şi luat-o din loc. Am fugit şi după el, dar fiind atât de