visăreasa

De-atâta tăcere-mi limpezesc mările din ochi, De-atâta agitaţie sintetizez armonic orice creaţie, Ocrotitor, mângâi nimicul din mine ce tinde să acapareze tot. Vânzător ambulant de vise încurcate, tulburi mările toate, Dezlegi mâini legate şi furi gânduri uitate. Arzi clipe sfărmate, în clipe îmbătate de suspine. Le vinzi şi le înfingi în ale tale-ţi vine. Te resping şi pe tine şi pe toată lumea, nu-s nici Soarele, nici Luna. Mitic, amarnic, războinic trandafir, Îmi frânge pielea-mi îmbibată-n toturi, nemulţumiri. Străpunge van în tot felul de vorbiri. Apocaliptic c-un fel de atitudine crispată, Înfurii orice urmă de vietate lăsată, furată, înviată. Poposesc scurt timp pe gândul de a sta cu tine, Respir adânc şi-mi revin ,în fine. Neatrăgător, devin din ce în ce, Nimicul ăsta mă atrage din ce ,în ce Mă duc ca-ntr-un abis, sfârşesc închis.

M-am îmbrăcat cu nori de gem, Mi-am luat timp ca să socot un act solemn. Mi-am tuns fiecare fir de demnitate, Erau despicate toate! Am scris cu degetul, în umbra, Pe pereţi tot felul de desene, Le-am explicat cum am putut, Prin alte semne. Am vrut să văd cine sunt eu, Dar eul ăla oi fi tot eu? Am atins cu buzele-mbibate, De frângeri de muze şocate, Aere de Zmei, Centauri, Balauri... Le-am adunat pe toate-ntr-un cufăr, Le-am lăsat împăcate c-o tonă de păcate. Nu mai pot să le sufăr, simt cum trag de cufăr, Să le eliberez, să cedez? Le dau drumul la toate, mii de păcate, Zburate şi furate, dintre toate cele luate. Fantastice lumini le simt şi văd de unde vin, Dar ce or voi ele? -Te caută un Zmeu, striga mirat un Leu! Îmi făcusem jurământ că în veac p-acest Pământ, N-o să mai calce pui de Zmeu apăi stăpân de-al său... Fugii la Zmeu să văz ce vrea, Din cap dădea şi îmi zicea: -Tare aş vrea... Pe dumneata! Mă uit la el şi-i spun zâmbind: -De-ar fi cum am voi, înd

Flori de maci şed sub copaci, Furtuni reci adună melci. Frunze roşii de cireş cad alene pe podeţ, Şi-mi adună zâmbetu-ntr-un nor. În păduri adăposteam un dor, Şiroi de ape-l fermecau, Dar dânsului nu îi plăceau. De dor se tot plimba-n păduri, Se tot văita în strigături, Şi tot urla şi tot ţipa Şi mâna stângă şi-o fărma. Lovea copaci, strivea gândaci, Gândea la singuratici... Dorea umilul dor să aibă, O viaţă fără de păduri, Fără de strigături, Fără de ape fermecate, Dorea o stea, o stea a sa. Fiind singurul meu dor, Am zis să-i şi îndeplinesc un vis, O stea i-am dat! De fericire-a tot strigat. Dar când pe stea dânsu-a urcat, Îndată dorul a încetat. Urla de jale, plângea-n pumnale. Doar noaptea o zărea, Dar ziua el iubea. Plângea de teama, Striga de dor, De dorul său de mlaştini din păduri! De macii roş de sub copaci, De şiroaiele curgătoare, cele fermecătoare. I-am dat drumu-n păduri, Zburda neîncetat, o clipă n-a urlat. Cu gândul meu odataă parcă a zb

Am stat singuri la discuţii, În timp. Am oprit ceasul şi am navigat, În trecut. Ne-am delectat privirile, Unul cu celălalt. Am atins nemărginirile, Unul pe celălalt. Ne-am certat unul pe altul, Cu mâinile pe umeri. Am ţipat unul la altul, Cu buzele pecetluite. Ne-am înghiţit suspinele, Unul altuia. Ţi-am tăiat rădăcinile, Ţie, nu altuia. Am dat drumul timpului, Şi s-a scurs... Am scrâjelit rădăcinile, Pe parcurs. Am respirat adânc în timp, Ce timpul fugea. Îţi înapoiam rădăcinile Iar timpul venea. Tu ai atâta timp, De irosit pe balcon... Iar eu, n-am Nici să fiu om. Mă ierţi doar cu privirea, Iar eu? Îmi pierd firea.

Schimbătoare vreme ţi-ai ales, primăvară! Greşită lume ai ales, Dumnezeule! Lună îmbibată-n sânge, Soare, singur care plânge. Nouri negri plini de ceaţă, Lasă urme de furie încercând să zgârie... Biet amurg, te scurgi încă în visare, Căutând un pic de mare! Sfântă Lună care vrei să fii cunună, Mândră precum o stăpână. Caut gerul, fiind încă-nfierbântată, De tristeţea soarelui, Mă îmbată. Fum, ard toate de un dor nebun De mine, simt şiroaie curgătoare, Pierzându-se uşor în mare, Tu amurg, te pierzi acum în ape, -Gânduri deşarte- Pietre secate, doruri furate, Mâini legate.

Alerg pe-un cer, dezechilibrat. Dorm pe o stea, somnambul. Cu sufletu-mi atent, în altă parte... ŢIP! Încet,încet,încet, Mă ridic. Văd nouri amari, întristaţi. Simt lumini înţepătoare, de crispaţi. Lovesc cu putere în pereţi, îndureraţi. Visez la doruri de lume, ea la doruri de cârme. Stau şi lovesc întristat, Privesc la pereţi dezolat. Arunc câte-un ochi pe furiş, la dorul de noi doi, Cei trişti. Mă topesc încetişor pe covor. Vizualizez tavanul, Mi-l imaginez învingător.

Nu suntem generaţia fără identitate! Nu ne este ruşine să ieşim pe stradă cu părinţii noştri care ne-au crescut, ne-au educat, ne-au hrănit şi şi-au înălbit firele din cap cu întrebarea: Acum de unde mai fac rost de bani? Nu suntem ţinuţi pe palme şi nu ne este suflat în borş. Nu ar fi trebuit să ne naştem în comunism să vedem ce e răul ,ca să spunem că vrem mai bine! Nu avem tot ce ne dorim şi nu suntem generaţia  lui "mi se rupe" ci generaţia: FRATE ŞTIU CĂ POT MAI MULT! Nu suntem generaţia care cu tot cu facultate o să spele vase sau nu o să ştie să vorbească limba maternă. Nu, nu suntem generaţia aia care nu ştie cât de greu se câştigă blidul ăla de mâncare. Nu suntem o generaţie de mucoşi, nu suntem NERECUNOSCĂTORI pentru ce avem. Nu suntem nemulţumiţi ci pur şi simplu, ca voi, vrem o schimbare! Ne spuneţi că meritam să trăim în comunism pentru simplul fapt că avem tupeul "JEGOS" să spunem şi să luptăm pentru ceea ce vrem. Ni se spune că suntem atât

Ce tot te frângi? Ce tot te plângi? Te-arunci în gol, Tenebru nor -Rană deschisă- Lumină stinsă. Ating şi marea, Luna e calea, Soarele-mi arde, Cărarea. Atâta dor, de-un simplu gol, Ce tot îl frângi? Ce tot îl plângi? Te seacă calea? Seacă el marea? Concomitent, gandu-mi fuge dezolat, La noi. Anost, grotesc, tenebru. Atât, numai noi doi. Ovaţionez, Cât pe aci să te creez, Să te trădez. Imperturbabil, fug şi fug şi fug. Ş-alerg şi simt şiroi de ape, Inundând tot ce a rămas din cale, Pe tine ducându-te undeva, Între nori. Lăsând totul în ruină, Tot devenind, o rutină. Exuberant, mă duc să visez la nori, Să mă arunc în gol, Să tresar de frică parcă... Ce tot ne plângem? Ce tot ne frângem? Las totul în penumbră, Mă întorc, devin o umbră.