Vicii

Căpitan ancorat în mările-i de vin,
Culcat pe o parte visând la divin,
"Ce pluteşti mare?"
Întrebă el secat de venin.
Vicii secante şi ploi de suspin.
Limpede apă distrusă de chin,
Îmi îneci căpitanul aflat în impas.
Mi-l duci de nas!
Îl plânge iubita de moarte măiastră,
El moare slujindu-şi catargul drept viaţă,
Şi clatină marea de-al său simplu vas,
Urlă de moarte şi de necaz,
Leagănă-şi trupul dezinteresat şi-şi urmează nemurirea,
Drept împărat.
Apucă a trage în piept doar venin.
Şi arde în pipă sprând la dar divin,
Schimbă şi foia şi-aruncă sublim,
Filtru fals de venin.
Nu crede în moarte crede-n calvar,
Pierdut în al său Paradis Infernal!
Stinge tutunul drep candelabru şi-şi scrijeleşte pe faţă,
Chip macabru.
Cearcăni umplute de tortură şi ochi injectaţi cu ură.
Priveşte în jos amar de timp, se stinge încet,încet doar în vid.
Căpitanul moare până s-ajungă la ţărm,
Ultima suflare o strigă spre înalt
Plecându-şi capul,
Nevinovat.