Nopţi de vise şi realuri întâmplate-n zori de zi,
Ah, ce mi-aş dori să fii atât de orb!
Doar pe mine să mă vezi,
Să mă vezi întinsă-n lumea vie.
Nu vreau să fiu eu viaţa-n foi de existenţă.
Iarăşi am absenţă!
Nu cred în nopţi fără lumină,
-Sunt nopţi fără lună plină-
Ce fel de zi ar fi, zi în care n-aş mai fi?
Te-ai pierde-n valuri de vieţi grele,
Ai arde jocuri de zăbrele,
Ai sta cu gându-n patru părţi,
Ai trage-n piept tutun şi-ai arde foi de cărţi.
Asta-ncerc să te învăţ,
Pornneşte-n zi de dimineaţă,
Bea roua de pe verdeaţă
Şi plânge-te a doua zi, cu mine nu vei mai vorbi.
De ce?
Ar fi atât de anost s-o dau acum la-ntors.
Nu-i nici viscol, nici amar de ceaţă,
E roua de pe verdeaţă,
Nu spun ceea ce mă supără,
Las gândul , şi-mi spintecă din nou o zi.
Nu mai veni.
Minţi amurgul trist,
Căci mie mi-ai promis o viată lungă,
Te las pe tine pământean şi aici mă plec,
Renunţ la viată şi mă-ndrept spre noapea acră,
Ah, du-mă-odată!
Să scap de zi, să nu te văd.
După amar de ani stea căzătoare, împrăştie lumină mare-n
Noaptea tristă şi-ngheţată, lăsată aşa de biata fată.
Cunoscătorul astral, păgân de fel, cu plan floral,
Şopti uşor ambiguu gând superficial.
Numeşte clipa ce fusese cununată, drept Vega cerului,
Iar la căderea sa pe pământ străin, oferă vieţilor un dar divin,
Îmbolnăveşte de flutur stomacal pe mugurul pierdut pe val.
Revin la vechiul eu real,
Şi-mi plâng un simplu dar mortal,
De-a înţelege în final ce vrei să spui.
Pe plan astral, nu caut tuul în totalul vieţii,
Caut eul în fundalul ceţii.
Comments
Post a Comment