Skip to main content

Claustrare

Nici în valuri nu mă mai împiedic. Trec indiferent prin lume şi fug şi merg şi stau şi sar, nu spun nimic, iar trec dar trăiesc fără de teamă. Când închid ochii văd cerul, cu stele arse de misterioase vremi. Nici nu vreau să mă acomodez cu lumea, petrec timpul în pierderea asta interminailă de timp. Îl pierd dar nu l-am câştigat vreodată.
Mă pierd în pierdere şi mă adâncesc în nimic. Stric iar totul şi mă-mpiedic.În abisul ăsta ce pare acum feeric mă distrage un singur mit, cum că-n viaţă ar fi moarte şi în moarte un nimic. Nimicul acesta chiar simbolizează ceva? Am rămas involuntar viu, fără să simt, pic în toate capcanele ce mi se-ntind. Îmi răman vii şi aţintiţi spre înalt, ochii, dar pică şi ei din visare şi mă coboară, brusc, fără nimic care să atenueze căderea aceea distrugătoare. Singurătate ascunsă în privi de statui tăcute fără simţ-nu mă minţi?- nici nu cred.
Nu teama de sine, nu încrederea în eul existent,nu...Frica de adâncimea bălţii în care mă aflu. Nu trece nici de glezne, momentan.
La fiecare început de rând la care spun: "Nu" o să şterg! Ar fi trebui să am deja scrise pagini...
Mă întorc la irelizabil. Mi-e oare mie frică de frica însăşi?
Nu mi-e frică!
Nu mi-e frică!
Nu ascult nimic!
Nu pierd timpu-n pagini, mă învârt din nou în timp. Nu induc minciuni în adevăr, nu prefac o frunză în codri de aramă, nu pun viaţa toată într-o ramă că sunt om şi eu, nu mă rog la Dumnezeu pentru vise, mă întorc spre lună şi-mi mărturisesc dorinţe cauzate tot de iluzoriu gând meditativ.






Comments

Popular posts from this blog

Ciclu

Când pe inima ta iau picnic tinerii, iau picnic, cu pahare, mâncare și câteodată chiueli, parcă simți așa un junghi. Dar cui îi pasă? Sunt tineri, cu mutrele îmuiate în fântâna tinereții, cu mâini roz și ochi buclați, cu dinții albi de smalț, cu părul brun, maro, spicat, și cu un look amar, stilat. Cu picioare lungi, cu blugi în dungi, piepturi 'nalte... Uneori în mâini țin câte o carte, alteori vreo țigaretă -chic- într-o lume cochetă.  Sunt tineri, iar la gurile lor sunt zăbale cu gust de viu, sunt rănite limbile lor de la atâta: “Alo, mama?! Vin târziu!” Și-n jurul ochilor, semne de tinerețe moartă, cum somnul lor nu piere niciodată, și șed tinerii pe inima mea și iau picnic, ciocnesc pahare, mușcă din bulcile de pâine, lasă firmituri, iar cheful se stinge cu spargere de pahare. Ce dacă inima mea are un junghi?  Sunt tinerii, cu gurile până la urechile surde, cu ochii buclați și pierduți pe coclaurile dorinței mute. Când pe inima ta iau picnic bătrânii, vorb

878

Pornit pe drumul călătorului stupid. Geanta aruncată în hol, bolul  de tablă pe masa din bucătărie. O scrumieră şi o ţigară pe jumătate arsă. Pe tocător este tăiat mărunt, mărar. În bol salată verde ruptă-n bucăţi mari, dacă este tăiată se face amară. Ora 20:03, 17 minute de chin. În 17 minute de aşteptare trec veacuri. Deschid radioul, e o piesă din aia veche,mă întind pe jos, pe podea. E umezeală, cred că o să plouă. Nu îmi place deloc melodia de la radio aşa că închid ochii, mă gândesc că mai am de aşteptat în jur de 16 minute. Dacă închid acum ochii, adorm în maxim un minut, deci, teoretic am 14 minute de somn liniştit şi un minut în care să mă încalţ, să ies şi să încui. Am închis ochii şi... nimic. S-a deschis şi geamul, nu-l închisesem bine şi s-a făcut şi curent. Clar, acum mă ridic închid geamul, până să mă pun să adorm o să treacă cel puţin 3 minute, practic 11 minute de somn cât de cât comod. Nu o să adorm nicio clipă, merg în bucătărie scot agresiv storcătorul de fructe