Orice văd îmi tropăie prin cap, orice aud mă lasă mut, orice îmi dă de înţeles orice- altceva. Îmi spui da, cred că-i nu. Dar ai spus-o în aşa fel...Orice zâmbet pare plin de ură, orice sunet e-o harababură. Mă-nchid în mine, are sens să ard de voie şi nonsens. Cutremurător, mă trezesc din adormirea asta veşnică şi realizez că totul e de fapt nimic,nimic,nimic... Mă-ndop de scrumuri şi fleacuri care par să aibă legături. Dar n-au. Par învăluită de dureri aprigi, dar jur că n-am nimic. Nimic ce să aibă legături cu mine, habar n-am ce zic. -Sinucigaş plătit, pari un pic răzvrătit. E totul bine? Pari aţintit asupra a ceva bizar.-
Sinucigaşul mă privi cu ochii-i negri plini de ură, mă privi ,doar o măsură apoi-mi suflă fum în ochi. Mă ignoră apoi, l-am lăsat să stea în pace şi îmi ziceam că-i un simplu sinucigaş, laş. Simplu părtaş a tot felul de lupte, încapabil să le lupte. Să le facă un final,nimic, e-un simplu capabil de nimic, un ipocrit. Apoi, a doua-mi eu îmi spune: Dar dacă tu ai fi pe lume, sinucigaş? Simplu părtaş a nenumarate lupte, un laş, incapabil de-a lupta, un ipocrit, un nesimţit...Ce bun pe lume ai aduce tu? Apoi îmi spun privindu-mă în ochi-jur că pot- oricât de empatică aş fi, oricâtă lume ar muri, oricâţi oameni-oameni aş cunoaşte, jur, dar jur că niciodată n-aş lăsa nimic în scrum, nimic... Aş face din nimicul ăla, importanţă. I-aş da crezare, l-aş ajuta să fie mare. Orice sinucigaş ascunde-n dânsul un om sigur, însă nu pe dânsul.
Mă rup din nou de ireal.
Sinucigaşul mă privi cu ochii-i negri plini de ură, mă privi ,doar o măsură apoi-mi suflă fum în ochi. Mă ignoră apoi, l-am lăsat să stea în pace şi îmi ziceam că-i un simplu sinucigaş, laş. Simplu părtaş a tot felul de lupte, încapabil să le lupte. Să le facă un final,nimic, e-un simplu capabil de nimic, un ipocrit. Apoi, a doua-mi eu îmi spune: Dar dacă tu ai fi pe lume, sinucigaş? Simplu părtaş a nenumarate lupte, un laş, incapabil de-a lupta, un ipocrit, un nesimţit...Ce bun pe lume ai aduce tu? Apoi îmi spun privindu-mă în ochi-jur că pot- oricât de empatică aş fi, oricâtă lume ar muri, oricâţi oameni-oameni aş cunoaşte, jur, dar jur că niciodată n-aş lăsa nimic în scrum, nimic... Aş face din nimicul ăla, importanţă. I-aş da crezare, l-aş ajuta să fie mare. Orice sinucigaş ascunde-n dânsul un om sigur, însă nu pe dânsul.
Mă rup din nou de ireal.
Comments
Post a Comment