Am plantat în curtea din spate două rânduri cu munţi,
Pe durata serii am stabilit că nu te-ncrunţi.
Te-ai enervat şi-ai rupt din munţi,
Dânşii te-au căutat,
Ţi-au spus să nu te-ncrunţi.
M-am supărat şi m-am urcat,
acolo sus,
În munţi.
M-am depărtat
-tot te-am rugat să nu te-ncrunţi-
Pe creste şi prin văi,
sălbăticii şi oameni răi,
tu încruntat sub mare, îmi pare...
Eu pierdută-n livezi pe maluri de ce vezi,
ridicata-n slăvi,
de pietre şi...
M-am supărat pe soare,
problema nu era că-l doare.
Se-ncruntă şi lasă-n cale,
visare.
Am putrezit pe pietre din munţi,
te-ncrunţi?
Mă laşi pierdută-n văi,
Strivită de căi de acces,
-interes-
M-am recules,
am acumulat o mare!
Ba nu!
O mie de mări,
un munte imens
ş-o mie de ţări.
Omoară-mi orgoliul cu gura fierbinte,
Mă lasă pe spate,
Mă prinde.
Adesea mă minte.
Comments
Post a Comment