Discurs motivațional de ținut în oglindă
Nu cu tine, cu ei
Fii tu fluturele din specia ce-nvaţă să zboare-n prima zi de
viaţă
Şi moare tot atunci
Trăiește tot odată
Pică fix la țanc și vede apusul de pe bloc.
Asta fac duminică seară,
Mă arunc de pe bloc.
Șchiop.
Am crezut în soare și în moleculă a spiritului dependent de
zâmbet fals.
Nu mă întreba, nu visez decât cu ochii-n părți,
Diverse măști de sens schimbat și un eu dezechilibrat
preschimbat în noi.
Superficial ambalat.
Apoi îmi pun capul pe umărul tău și mă scufund în mări de
pricepere
Eu doar cuprind lumea din priveliște.
Văd apusul printre gene lungi ce ale mele nu-s.
Văd cum pică-n van călare, un soare și numai un soare.
Cosmic n-are vreo culoare, numai prin genele...
Mă așez pe-un piept păgân ce-mi străpunge parcă vorbe
crude-n minte și-mi obligă parcă
Simțul să mai simtă
Și-mi ordoană plin de sine și cuprins de mine
Să culeg răbdarea de pe-o mare moartă.
Să aleg culoare ce lumii o arată.
Comments
Post a Comment