Și ce dacă ,dacă visului meu,
Îi trebuie o seară de luni într-o zi de marți?
Trenuri subterane line și alene fug
De vieți umane.
Când lumina-n față zgârie retina,
Mi-asum vina.
Cred doar eu în viață și-n egalitate,
Mor străpuns de-un gând neîmplinit
M-agit.
Eu ce vis pe-o parte îl întorc și pe alta îl visez,
Eu creez, nimicuri scrise pe foi din agende,
Nu legende.
Chipuri șterse de-amintiri culese din fotografii,
Arme vii.
Omul iar culege mărul interzis și femeia-i vina dorului de
nedescris.
Stam anume parcă fără de un scop precis:
" Mai concret te rog, fă-mă să exist"
Zice om ce pare strangulat de frica de singurătate.
Plânge-n pumni și se preface a citi o carte.
Dumnezeu împarte-o parte și o parte.
Fratele rămâne frate până are a căra în spate muncă, și
răzbate:
"Frate!"
Vina nu-i din divinitate ci e scrisă parcă pe coaste furate.
Una, cea din stânga ruptă chiar de viu,
"Fă-mă numai vie și-ți arăt pe viu"-zicea ea
dorită către-ndrăgostit.
Cu priviri viclene și cu har nemoștenit,
Răzbate stăpână până-n asfințit și visează căzută lată la un
vis de dor de infinit.
Comments
Post a Comment