878

Pornit pe drumul călătorului stupid. Geanta aruncată în hol, bolul  de tablă pe masa din bucătărie. O scrumieră şi o ţigară pe jumătate arsă. Pe tocător este tăiat mărunt, mărar. În bol salată verde ruptă-n bucăţi mari, dacă este tăiată se face amară. Ora 20:03, 17 minute de chin. În 17 minute de aşteptare trec veacuri. Deschid radioul, e o piesă din aia veche,mă întind pe jos, pe podea. E umezeală, cred că o să plouă.

Nu îmi place deloc melodia de la radio aşa că închid ochii, mă gândesc că mai am de aşteptat în jur de 16 minute. Dacă închid acum ochii, adorm în maxim un minut, deci, teoretic am 14 minute de somn liniştit şi un minut în care să mă încalţ, să ies şi să încui. Am închis ochii şi... nimic. S-a deschis şi geamul, nu-l închisesem bine şi s-a făcut şi curent. Clar, acum mă ridic închid geamul, până să mă pun să adorm o să treacă cel puţin 3 minute, practic 11 minute de somn cât de cât comod. Nu o să adorm nicio clipă, merg în bucătărie scot agresiv storcătorul de fructe din sertar şi iau lămâia tăiată deja de azi dimineaţă. Storc violent una din cele două jumătăţi. Citric, îh. A doua jumătate o las pe masă, îmi pun sucul concentrat de lămâie-ntr-o cană şi pun puţină apă.Mă duc în dormitor unde pot vedea clar cam cât timp mai am. 7 minute!Nu mă grăbesc, doar că vreu să întârzii un minut. Mă încalţ, iau strugurelul, parfumul şi cheia, e deja 20:15, îmi desprind părul, îmi iau sacoul, ies şi încui.

Îmi uitasem tabachera şi bricheta. Eram deja la etajul 2 şi se zice că nu e bine să te întorci, dar m-am întors. Am întârziat 2 minute, doar şi-a dat ochii peste cap şi a zâmbit... Bine, îmi zic, avem 25 de minute de vorbit şi 5 de linişte, am mare nevoie de 5 minute de linişte. I-am zis clar că am la dispoziţie 30 de minute, deşi aveam mai mult. Abia după 15 minute, mi-am dat seama că eram singură, acasă ,pe fotoliu. Afară ploua, şi nu ploua drăguţ, credeam că o să mă scufund eu în ape.. Deschid radioul şi îmi iau cartea de pe noptieră, nu ştiu ce zi e azi, ori ieri, ori mâine. Mă învelesc cât de bine pot şi exact în clipa în care-mi găsesc poziţia  perfectă, soneria... Câinele începe să latre, mă ridic iritată, mă uit pe vizor şi nu văd nimic.

Pe colţarul din hol văd pe-o hârtie: NU UITA, AZI LA 20:20 LA TINE ÎN FAŢA BLOCULUI.

Aveam o ceaşcă de cafea pe jumătate goală, pe masă firimituri şi o urmă de pantof pe covorul din hol, pentru mine totul era deja depăşit.

E 10:55 îmi iau cartea, ma pun în pat şi adorm. Azi stau doar în casă, citesc, dorm,lenevesc, văd eu.

16:02, am pierdut o zi întreagă. Îmi caut carneţelele şi agendele vechi, le aranjez cât de cât cronologic şi încep să le răsfoiesc. Nimic interesant, mă plictisesc destul de rapid, spre surprinderea mea, mă întind înapoi în pat.

Iau o carte din biblioteca alor mei, ceva mult prea greoi pentru mine. Deschid la o pagină oarecare şi citesc cu voce tare, clar. Acest exerciţiu devenise atât de inutil încât doar citeam, nu mai simţeam nimic din cuvintele alea de cel puţin 19 litere.

Ora 19:45, am 15 minute să fac un duş si alte 15 să mă pregătesc. Nu am ieşit toată ziua din casă.
Trec vreo 3-4 minute până reuşesc să reglez temperatura apei.
Ies din duş, mă şterg rapid cu prosopul şi văd pe genunchiul drept o vânătaie.  Îmi zic: Ce, ţie nu ţi se mai întâmplă să ai vânătăi fără să ştii de unde?
Mi-e foame şi e abia 19:56, îmi fac rapid o salată, toc mărunt nişte mărar, tai cubuleţe de roşie, rup nişte salată verde şi amestec cu puţină sare, iau 2 guri şi după fug să mă îmbrac.
20:19, mă încalţ, îmi iau ghiozdanul, iau cheile şi cobor în grabă scările.

20:25 , pornesc sigură în deal. Am pierdut o zi întreagă, sunt dezamăgită şi... Of!
Văd prima stea,  Luna nici măcar nu-i pe cer. Închid ochii şi pentru o secundă mă retrag în vid şi stau acolo. Mor pentru o secundă care în timpul morţii înseamnă veacuri. Totuşi în timp ce mă aplatizez îmi doresc, îmi doresc, îmi doresc.

 Cerul e-un pastel: mov deschis, albastru închis, roz, galben, portocaliu.
-De ce am stat toată ziua în casă?-

Vii spre mine şi-mi zici şoptit: „Dacă întreabă cineva, eşti cu mine.”
Mă îndepărtez şi-ţi spun: „Am găsit fericirea-ntr-o noapte de vară. Acum n-am cum să mor, n-are ce să mă doară.”
Şi fug.