Când mai presus de cer e norul,
Tu ești vizitatorul.
Și ai umblat stingher o viață crezând
Că-i mâine dimineață.
Ai luat sub muntele de noduri, un fals,
Jucând doar ziua în balans.
Ai fost și vizitat la rândul tău, puneai mereu -mai- presus
pe rău.
Când noaptea-n cer se strecura,
Era doar vina ta.
Pun punct la margine de râd sperând să te sufoc cu-n gând
Sinucis de visător, dragă vizitator.
Nu mai spera să cad șablon,
Prea prefăcut să dorm,
Prea obosit să cred,
Prea nesimțit să sper,
Prea-n balamuc să simt.
Nu o ruletă îți măsoară murdăria,
Și nu doar fizic poți muri de viață grea.
Așa că lasă-te ușor pe spate ,
Privirea într-o parte, bărbia-n piept și...
Spune-mi drept, mă crezi?
Comments
Post a Comment