visăreasa

Sub mintea-mi încurcată a răsărit luna. Ce să-i zic mamei când mă întreabă ce-i în capul meu? Luna? Pe întregul cer ce-mi acaparează inima răsar stelele, iar luna? Stă acolo parcă voind să aibă ea toată lumina. Stelele, apar din ce în ce mai multe, din neant, iar luna suspină parcă mai strident, evidenţiind dorinţa supremă de a avea toată atenţia. M-arunc şi-ncerc să număr stelele, mă pierd în frumuseţea lunii, ce abuză de atenţia mea nemărginită, de felul în care o privesc, ca pe stăpână. Încep să îndrăgesc obscurcitatea nopţii şi să ador luna. Ajung la momentul frumuseţii absolute. Cum să numesc astfel de astru ce-mi mângâie nopţile şi umple zilele de dor? Simplitate, fără ea simt că mor. Răsare soarele! Parcă simt cum vrea să-mi strice legătura cu luna. Acum că-i ziuă, aştept luna, ea-i stăpâna! Ce treci aşa greu ziuă? Doişpe ceasuri ai, ca negura. Însă ea, hm, trece fulgerător de iute! Trece prin torace şi prin minte! În sfârşit văd ce vreau. LUNA! Parcă mai rece şi absentă ca înt...

Te temi de moarte! Un frison te ia din spate. Cauţi cerul, să vezi luna, Ea-i stăpâna. Te temi de dragoste, Ţi-e frică, Te simţi atins de o urzică. Te temi de ce-i întunecat, De frig, Necunoscutul e un mit. Te temi de soare, De orice rază arzătoare. Te temi de-un nor, Crezând că o să-ţi fie dor; De-un om aprins, Căci tu l-ai stins. Îmi dai crezare, Simţindu-te mare, Fiind nimic, Crezând totuşi într-un mit. Te temi de tine, Sperând că o să fie bine, Că o să fiu pe lângă tine, Dar vreau să ştii Că nu-i de mine.

Mă tem c-am să te pierd, Subtil, fugind lăsând umil, Totul în ger... Tremur şi-ncerc să mă-ncălzesc, Cu vântul mângâindu-mi trupul. Tu n-ai simţit cum te-am ciupit. Să te înghită focul,zic zâmbind, Tremur visând la locul,focul... Încep să mă-ncălzesc zâmbind, Dar tremur întru-totul. De teamă? Dor? Sau doar de frig? Însă pe frig îl stinge focul. Deşi eşti supărat pe mine, Mă cuprinzi cu-n dor apins, De focul. Însă deloc nu mă alinţi, Cum o făceai în locul.

Sunt zile în care îmi doresc, Să fi căzut din cer pe-o suliţă, Ea străpungându-ţi inima de piatră. Sunt zile în care îmi doresc, Să nu exişti, Nimic,infinit. Sunt zile în care mă gândesc să îmi doresc, Să îmi doresc să cazi din cer, Şi să rămâi înfipt în suliţă! Urmând să regret amarnic tot. Însă încă îmi doresc să dispari. Dispari, te rog! Acum! Însă ,cu ce te-ajută că te rog? Eu, lumină arzătoare , Ce şi-a distrus... Tot? Cu inima ta în mâini, Simt că aş distruge-o fără ezitare, Însă furnicături şi mustrări de cuget, Împiedică această înâmplare. Aş rupe cerul, Doar din neştiinţă!

Ce om frumos părea iubirea, Până când în cuşca ei toracică a prins... NEVINOVAŢI! I-a închis acolo, legându-i câte doi, Femei, bărbaţi,înnodându-i cu sfori. Tăioase, grele, fără de scăpare. Când o întrebai: Ce faci? Îţi răspundea umil şi dulce, Apoi, Făcea să curcă sânge!

Cerul deschis imi aduce aminte de noi, O stea cade se transformă în doi, Doi, noi, plutitori într-un muşuroi. Norul închis se varsă încet ,încet peste noi, Tremur de frig şi suspin înlăcrimat, Cu tot norul acela în cap. Nimic altceva decât întuneric aprins, Luna pare încet că s-a stins, Ce să îţi fac când te văd întristat, Culcat parca pe umărul meu îngheţat. Nu simt nimic când te văd aşa apropiat. Încep să simt abia când te văd suparat, Suspin adânc şi simt c-ai decis, În cuşca din tine de ce m-ai închis? Să simt şi durere, să simt şi plăcut, În strânsul acela de tine făcut. Încet dorul de mine s-a dus, Stau spânzurat, de tine, De lumina aceea de neîncetat, A soarelui care încet a zburat. Cerul deschis îmi aduce aminte de tine, Că soarele parcă nu mai vine, Cu nuanţe roşii şi argintii, Te-apropii de mine, E-un fel de rază de speranţă printre ruine, Ce sunt eu în acest tot? Sunt ceva ce pot fi? Ori pur şi simpul, N-am loc...

Negrul, e atât de colorat aici, Parcă albul e închis, În sine, sunt convins. Culori nu există. Existăm noi, Ce altceva îţi ma trebuie când soarele, Soarele e sus. Luna-mi cade-n cap, Stelele mă agită, Nu ştiu ce să fac. Fug, fug, fug, Suspin de chin, Alerg, Nu ştiu dacă mai vin, În acest timp, Totu-mi cade-n cap, Oameni, inimi, soare, ploaie, Nu ştiu ce să fac. Să mă opresc, să dau din cap, Să mă aşez şi să tac? Să fug tainic mai departe? Să îţi vorbesc, să îţi cedez? Mai bine stau în cap.