Când mai presus de cer e norul, Tu ești vizitatorul. Și ai umblat stingher o viață crezând Că-i mâine dimineață. Ai luat sub muntele de noduri, un fals, Jucând doar ziua în balans. Ai fost și vizitat la rândul tău, puneai mereu -mai- presus pe rău. Când noaptea-n cer se strecura, Era doar vina ta. Pun punct la margine de râd sperând să te sufoc cu-n gând Sinucis de visător, dragă vizitator. Nu mai spera să cad șablon, Prea prefăcut să dorm, Prea obosit să cred, Prea nesimțit să sper, Prea-n balamuc să simt. Nu o ruletă îți măsoară murdăria, Și nu doar fizic poți muri de viață grea. Așa că lasă-te ușor pe spate , Privirea într-o parte, bărbia-n piept și... Spune-mi drept, mă crezi?