Strigăte de ger- e prima dată când ies din casă singură fără teama de singurătate- îmi ard timpanele înflăcărate deja de sunetele moarte.Îmi aud doar gândurile şi e prima dată când nu îmi pasă ce urmează să se petreacă, când gândurile mele sunt incapabile de spontaneitate, e prima data când nu îmi este frică să fiu atât de imprevizibilă încât să mă surprind şi pe mine.
Urmez doar simpla cărare din parc, deloc complicată, banală. De data asta vreau să mă plimb, mi-am dat seama că fuga mă oboseşte. De data asta nu mai privesc fiecare pas, fiecare piatră, fiecare gumă de care trebuie să mă feresc-să nu cumva să mi se lipească de talpa pantofului- de data asta mă uit în faţă, nu în sus, nu în jos. Mă uit unde simt că ar fi bine să mă uit. Admir unde mă uit, echilibrul perfect al unei balanţe dezechilibrate.
Eu sunt balanţa care în mod normal, e un dezechilibru intens, complex şi obositor.
Nu vreau să râmân cine am fost, nici cine sunt. Vreau să nu fiu influenţată de vânt, nici de furtună ci poate de-o zi bună.
Nu răul îţi arată cine eşti, dar răul e relativ, ca mine.
Sunt şi rău şi bine implicate amândouă în absolut.
Urmez doar simpla cărare din parc, deloc complicată, banală. De data asta vreau să mă plimb, mi-am dat seama că fuga mă oboseşte. De data asta nu mai privesc fiecare pas, fiecare piatră, fiecare gumă de care trebuie să mă feresc-să nu cumva să mi se lipească de talpa pantofului- de data asta mă uit în faţă, nu în sus, nu în jos. Mă uit unde simt că ar fi bine să mă uit. Admir unde mă uit, echilibrul perfect al unei balanţe dezechilibrate.
Eu sunt balanţa care în mod normal, e un dezechilibru intens, complex şi obositor.
Nu vreau să râmân cine am fost, nici cine sunt. Vreau să nu fiu influenţată de vânt, nici de furtună ci poate de-o zi bună.
Nu răul îţi arată cine eşti, dar răul e relativ, ca mine.
Sunt şi rău şi bine implicate amândouă în absolut.
Comments
Post a Comment