Mi-a ajuns să tot orbesc de foamea cunoaşterii. Degeaba simt atât de multe dacă nu m-atrage-n niciun mod simţirea. Vreau să văd prin tuul tău atuul meu,iar tu prin mine să visezi la tot ce crezi.
Când cred în mine, cred şi-n Dumnezeu, dar Zeul ăsta de tot mi-l bagi pe gât, nu-i de-al meu. Conştiinţa asta... E absolut ce vrea, când vrea.
Cad iar toate stelele de frica mea, ira sunt Dumnezeu, iar mă joc cu destinele voastre precum cu păpuşile pe sfori -că meritaţi-nu sunteţi demni de mine. Dumnezeu neînţeles.
Privesc de sus harababura asta ca pe-un tot unitar. Vă împart pe categorii şi vă spun clar, pe înţelesul fiecăruia că nu sunteţi demni.
I-ar spune Dumnezeul meu ceva conştiinţei Dumnezeeşti?
"-Răspund cu: Da, nu sau irelevant."
Mmmmm mă culc.
Mă culc cu cu gândurile împrăştiate şi mă gândesc că o să mor la un moment dat... Şi-mi vine-n cap că zilnic moare ceva din mine, dar se naşte parcă altceva. Nu neapărat mai puternic, mai viu. Se aruncă scrumul.
-Mă trezesc cu săgeţi rapide trecându-mi prin gânduri.Mă ustură ochii. Am buzele uscate şi privirea goală. Mă uit confuză în drum spre unde merg. M-aplec să-mi leg şiretul şi-mi cade fularul. Îl ridic, dar nu stă ca la început.Îmi simt mâinile reci şi văd totul fără de culoare. E din ce în ce mai frig aşa că-mi ţin mâinile în buzunare.Îmi cade fularul dar de la frig nu pot, chiar nu pot să-l mai ridic. Vântul îmi duce căciula departe de tot, de tot... Mă mulţumesc cu ce mai am şi merg în continuare.
Mi se desface paltonul, dar dacă scot mâinile din buzunare, îngheţ total. Îl las deschis şi-ncep a fuge.
Cade şi el dar tot mă duc pe-unde-apuc. Fug din ce în ce mai tare. Rămân în picioarele goale şi mâinile-mi îngheaţă tare.Alerg în contiunuare şi.....-
Îmi trag suflarea şi adorm în sfârşit.
Fericit.
Comments
Post a Comment