Skip to main content

SOARE-OM-POM

Vai, nu! Am uitat iarăşi să-ţi spun cât de mult... Îmi place să apun. Sunt un fel de soare în perspectiva ta, nu? Dar dacă soarele din dimensiunea ta, ar înceta brusc, fără să-ţi dai seama, să mai răsară. De ce? Pentru că îl doreşti doar când nu îl poţi avea. Sunt zile şi zile. Momente în care el e pe cer şi eşti mulţumit că e acolo, dar mai sunt şi momentele alea când el te vrea atât de mult, iar tu pur şi simplu îl refuzi. Mai sunt şi zilele alea îngrozitor de triste, de ploioase , atunci îl vrei! Îl ai pentru mult timp în colo şi nu-l mai vrei. De ce-ar fi vina soarelui că tu nu poţi să îl iubeşti cum te iubeşte el? De ce ar fi vina lui că tu eşti om? Soarele e un fel de Zeu, el nu greşeşte. Gândeşte-te doar, de ce soarele te iubeşte pe tine şi nu pe pomul de lângă tine, care e la fel de viu. Gândeşte-te! Nu ştii? Nici eu.
Soarele spunea mereu că omul e ca pomul... Şi soarele? Ca omul.
Deci dacă eu sunt soare, tu eşti om. Daca tu eşti soare, eu sunt pom.


Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Ciclu

Când pe inima ta iau picnic tinerii, iau picnic, cu pahare, mâncare și câteodată chiueli, parcă simți așa un junghi. Dar cui îi pasă? Sunt tineri, cu mutrele îmuiate în fântâna tinereții, cu mâini roz și ochi buclați, cu dinții albi de smalț, cu părul brun, maro, spicat, și cu un look amar, stilat. Cu picioare lungi, cu blugi în dungi, piepturi 'nalte... Uneori în mâini țin câte o carte, alteori vreo țigaretă -chic- într-o lume cochetă.  Sunt tineri, iar la gurile lor sunt zăbale cu gust de viu, sunt rănite limbile lor de la atâta: “Alo, mama?! Vin târziu!” Și-n jurul ochilor, semne de tinerețe moartă, cum somnul lor nu piere niciodată, și șed tinerii pe inima mea și iau picnic, ciocnesc pahare, mușcă din bulcile de pâine, lasă firmituri, iar cheful se stinge cu spargere de pahare. Ce dacă inima mea are un junghi?  Sunt tinerii, cu gurile până la urechile surde, cu ochii buclați și pierduți pe coclaurile dorinței mute. Când pe inima ta iau picnic bătrânii,...
1 comment
Read more

Pentru mine

lipit cu nasul de geamul dintre tine tu şi tine -nu mi-ai făcut cunoştiinţă cu el, până acum- el. te minunezi de cât de departe vezi cu ochii tinelui, -ce prost sună- Cu ochii sinelui, tânărul visează şi veghează. Ai ochii prea deschişi şi se vede, Că nici măcar nu eşti atent. Stai cu spatele prea drept, erai cocoşat. Ce privim aşa de sus? Geamul se sparge, o fi aruncat vreo unu c-o piatră, sau vreun copil cu mingea. -ce te enrevează- Tine tu şi el, fac cunoştiinţă. tine el îl ia pe tine tu şi -l ascunde undeva după, -cum era?- După o uşă, o-ncuie, ia cheia, o ascunde în în coconul unui fluture galben cu negru. Da, ai o problemă şi cu culorile acum, pentru că acolo după uşă, vezi doar negru. Îţi scriu ţie tu, pentru că el e altul, şi cam ar trebui să cauţi afurisita aia de cheie, cumva pe bâjbâite. Da, întunerc, înţeleg, dar frica n-o mai vezi. şi din nou te lipeşti cu nasul de geamul aburit, pentru că în loc să îl învingi pe el, ţie ţi-e teamă de tine. Of...
Post a Comment
Read more